IMAGINI HALUCINANTE DIN RUSIA: CE AU FOST PUSE SĂ FACĂ MII DE GRĂDINIȚE DE ZIUA LUI PUTIN

IMAGINI HALUCINANTE DIN RUSIA: CE AU FOST PUSE SĂ FACĂ MII DE GRĂDINIȚE DE ZIUA LUI PUTIN
Pe 7 octombrie, când Vladimir Putin a împlinit 73 de ani, grădinițele și școlile din întreaga Rusie au organizat activități dedicate liderului de la Kremlin.
Pe 7 octombrie, când Vladimir Putin a împlinit 73 de ani, grădinițele și școlile din întreaga Rusie au organizat activități dedicate liderului de la Kremlin. Copii de toate vârstele, de la cei din creșe până la elevii din clasele primare, au fost implicați în manifestări festive, potrivit publicațiilor independente Verstka și Mozhem Obiasnit.
La o grădiniță din Iujnouralsk, copiii au fost fotografiați cu portretul lui Putin și steaguri rusești, iar în districtul Hantî-Mansi au fost îmbrăcați în costume tradiționale pentru a filma o felicitare video. În Tiumen, chiar și micuții din creșe au participat la un mesaj filmat pentru președinte.
În Voronej, educatoarele au organizat o discuție cu tema „Rusia mea – președintele meu”, iar la o grădiniță din Sverdlovsk copiii au aflat detalii despre viața și cariera lui Putin. În Samara, cei mici au realizat obiecte simbolice pentru soldații ruși care luptă în Ucraina.
La Școala Nr. 127 din Omsk, copiii au cântat pe scenă melodia adaptată „Putin poate face orice”, în timp ce la Novosibirsk elevii au vizionat filmul propagandistic „Putin. Kremlinul. Rusia”. În Sahalin, ziua a fost marcată prin „fapte bune”, iar în Osetia de Nord elevii au cântat imnul Federației Ruse.
În Tomsk, copiii din satul Teguldet i-au transmis președintelui urări de „înțelepciune și vitalitate”, iar în teritoriile ocupate din Ucraina, grădinițele au fost mobilizate pentru felicitări și postere cu mesaje precum „Rezistență” și „Prosperitate”.
Kremlinul a precizat că, de ziua sa, Vladimir Putin urma să fie felicitat de familie, dar și să participe la o ședință cu membrii Consiliului de Securitate.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











