IGPR: 14 PERCHEZIŢII LA PERSOANE CARE VINDEAU OCHELARI DIN CHINA, FĂRĂ A PLĂTI TAXE

IGPR: 14 PERCHEZIŢII LA PERSOANE CARE VINDEAU OCHELARI DIN CHINA, FĂRĂ A PLĂTI TAXE
Vor fi puse în executare trei mandate de aducere
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, marţi, 14 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor şi Hunedoara, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală.
"Este efectuată urmărirea penală faţă de trei persoane, reţinându-se faptul că acestea, în calitate de administratori ai unor societăţi, ar fi efectuat importuri de mărfuri din China şi achiziţii locale de mărfuri (ochelari şi accesorii pentru ochelari), pe care apoi le-ar fi comercializat integral pe piaţa internă, prin intermediul mai multor site-uri sau punctelor de lucru declarate, fără reflectarea şi achitarea obligaţiilor fiscale aferente veniturilor astfel obţinute", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.
Vor fi puse în executare trei mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, în scopul identificării acestora şi conducerii la sediul unităţii de poliţie, pentru aducerea la cunoştinţă a calităţii procesuale, a drepturilor şi obligaţiilor aferente şi audierii în calitate de suspect.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române.
AGERPRES
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











