Gabi Stănoiu, asistentul universitar mort, va fi condus pe ultimul drum marți!

Gabi Stanoiu asistent universitar mort Varful Modolveanu
Gabi Stănoiu, asistentul universitar care a pierit pe Vârful Moldoveanu, sâmbătă seară, va fi condus pe ultimul drum, marți. Înmormântarea va avea loc în comuna Coșești- Argeș. Mesaje impresionante au fost postate de prieteni pe contul său de socializare.![]()
Asistentul Universitar Gabriel Stănoiu, Gabi, cum îi spuneau prietenii, a pierit sâmbătă seară după ce a căzut într-o prăpastie, pe Vârful Moldoveanu, în munții Făgăraș. Era împreună cu un grup de studenți, când i-a alunecat rucsacul în hău. A vrut să îl recupereze și a căzut în gol, prăbușindu-se în râpa adâncă de peste 100 de metri. Trupul neînsuflețit a fost scos de salvamontiști după o acțiune care a durat o întreagă noapte.Înmormântarea ava avea loc marți, la ora 13.00, în comuna Coșești, satul Petrești, județul Argeș, acolo unde locuiesc părinții săi. Luni seară, studenții săi au ținut un moment de reculegere și au făcut un altar cu flori și fotografii, în memoria profesorului lor.După aflarea veștii, prietenii lui Gabi Stănoiu au transmis zeci de mesaje pe contul de socializare al profesorului universitar.
Gabi! O veste atât de tristă, nu îmi vine să cred că în teribilul accident ai fost tu! Condoleanțe familiei și multa putere să treacă peste aceasta tragedie...iar ție suflet frumos sa ai un drum cât mai lin și luminos. Odihnește-te in pace!
ÎNCĂ O VIATA PIERDUTĂ PE MUNTE : Gabi Stanoiu > Asistent universitar și absolvent Master-Geomorfologie și Cartografie , la Facultatea de Geografie București (accident petrecut pe VF.Moldoveanu) . CONDOLEANȚE FAMILIEI !
Nu te voi uita niciodată! Mult prea devreme ai plecat ți ai lăsat în urmă numai durere. Te voi iubi mereu!❤
Doamne Gabi.. Atât de repede, atât de tânăr, atât de...brusc! Condoleanțe familiei...ți putere ! Un om extraordinar..
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

