Fostul international Andrei Prepeliță a semnat cu FC Argeș

Andrei Prepeliță
În cursul dimineţii de vineri, FC Argeş a mai perfectat încă un transfer şi a ajuns la 16 jucători aduşi în această vară. Fostul international Andrei Prepeliță a semnat cu gruparea din Trivale.
Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani a semnat cu FC Argeș un contract valabil până în iarnă, cu drept de prelungire, informează clubul argeșean. Andrei Prepeliță s-a pregătit cu alb-violeții timp de aproape două luni şi a fost folosit de antrenorul Nicolae Dică în mai multe meciuri de verificare.Acesta a evoluat la începutul acestei săptămâni într-un amical disputat la Pitești și ar putea debuta oficial în tricoul lui FC Argeș sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 13:30, într-un meci contra celor de la Daco-Getica București.Andrei Prepeliţă este cel mai sonor nume care va evolua în acest sezon sub comanda lui Nicolae Dică. Prepeliţă a început fotbalul la Unirea Slobozia iar apoi s-a transferat la juniorii lui FC Argeş. Pentru echipa de seniori a clubului FC Argeş a mai jucat în perioada 2002-2007. A îmbrăcat tricoul alb-violet în 120 de partide, 112 în campionat şi 8 în Cupa României, reuşind să înscrie 11 goluri.Cele mai importante performanţe le-a realizat alături de Steaua Bucureşti, unde şi-a trecut în palmares nu mai puţin de 5 trofee (3 campionate, o Cupă a României şi o Supercupă a României). Al 6-lea trofeu din CV-ul său a fost cucerit în Bulgaria, cu Ludogoreţ (campionatul). A strâns, de-a lungul carierei, 24 de selecţii la naţionalele de juniori şi tineret al ţării şi 13 la naţionala de seniori. Ultima data, acesta a evoluat pentru Concordia Chiajna.Foto: Fotbal Club Argeș Pitești.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











