Camera Deputaţilor, VOT favorabil pe proiectul de lege privind STAREA DE ALERTĂ. Ce prevede acesta

Starea de alerta votata
Camera Deputaţilor a votat favorabil proiectul de lege privind măsurile ce vor fi aplicate în STAREA DE ALERTĂ. Camera inferioară e cameră decizională. Votul a venit după ore întregi de discuții în contradictoriu pe seama unor noi modifcări operate. Au fost 70 de pagini de amendamente. Ca să intre în vigoare, legea mai are nevoie ca președintele Klaus Iohannis să o promulge și să fie publicată în Monitorul Oficial, anunță realitatea.net.
Au fost 267 de voturi ,,pentru," 26 împotrivă și 5 abțineri. Toate grupurile parlamentare, cu excepţia ALDE şi a Pro România, au anunțat că votează favorabil.PRINCIPALELE PREVEDERI ALE PROEICTULUI1. Starea de alertă nu poate să dureze mai mult de 60 de zile2. Starea de alertă se poate declara la nivel local, județean sau național
3. Se pot deschide terasele și „centrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”, inclusiv mall-uri care întrunesc aceste condiții.
4. Se prelungește valabilitatea documentelor5. Se permit carantina și izolarea la domiciliu6. Se pot interzice concerte și slujbe în spații închise.7. Se pot introduce interdicții de circulație, astfel:
8. Se pot deschide acele magazine din mall-uri care au acces direct din exterior9. Se pot deschide: magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, magazinele de optică medicală.
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










