Biciclist inconștient după ce a căzut, la Ungheni, pe DN 65A

Biciclist inconștient după ce a căzut
Un accident mai puţin obişnuit a avut loc duminică dimineaţă, în comuna argeşeană Ungheni. Acesta s-a soldat cu un biciclist inconştient după ce a căzut pe şosea. Bărbatul va fi transportat la spital.
Biciclist inconștient după ce a căzut, la Ungheni pe DN 65 A, duminică dimineaţă. Bărbatul este un localnic în vârstă de 65 de ani. Omul mergea pe şosea şi dintr-o dată a căzut. O şoferiţă aflată în trafic, a sunat la 112 şi a anunţat că un biciclist este rănit. La sosirea echipajelor de Poliţie, femeia a spus că nu l-a lovit nimic şi că omul a căzut ca din senin. Biciclistul era în stare de inconştienţă când a fost preluat de un echipaj al ambulanţei.Cât timp au stat la faţa locului şi i-au acordat ajutor bărbatului, echipajele de salvare au aflat că victimă suferă de diabet zaharat. I-au administrat, printre altele, şi tratament de specialitate şi omul începuse să-ţi revină. A fost transportat la Camera de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.Oamenii legii au făcu cercetări pentru a se stabili dacă, totuşi, omul nu a fost lovit de vreo maşină. Nu au fost descoperite urme care să ducă la o astfel de ipoteză. Este posibil ca bărbatul ar fi făcut o criză diabetică şi asta a dus la producerea accidentului. Cercetările continuă pentru stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











