Aparat nou în Laboratorul de Angiografie, la Spitalul Județean Pitești

Aparat nou în Laboratorul de Angiografie, la Spitalul Județean Pitești
Este necesar în cazul implanturilor de stent
De miercuri Laboratorul de Angiografie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești are un aparat nou. Este vorba de un rotablator cu ajutorul căruia se poate interveni în timpul implanturilor de stent. Acesta vine în ajutorul pacienților pe care medicii îi considerau netratabili.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Pitești are un nou aparat la Laboratorul de Angiografie, extrem de necesar în salvarea vieților pacienților cu afecțiuni cardiovasculare. Este vorba despre un rotablator, un dispozitiv necesar intervenţiilor de implant de stent, care ajută la curăţarea vaselor de sânge, a arterelor coronare, eliminând depozitele de grăsime. Aparatul este foarte util în cazul leziunilor calcificate, tot mai des întâlnite în practica clinică din cauza îmbătrânirii populației.
Procedura de rotablație constă în introducerea unei freze cu cap diamantat (microcristale de diamant) miniaturizată. Prin rotația acesteia, placa de aterom este descompusă în microparticule foarte mici cu diametrul sub 10 microni. În urma ei, freza lasă o arteră coronară pregatită optim pentru a fi stentată.
Prin dotarea Laboratorului de Angiografie al Spitalului Județean de Urgență Pitești cu un asemenea dispozitiv, alături de echipa de medici specialiști, pot fi salvate viețile pacienților, care prin absenţa acestui aparat riscau să fie etichetaţi ca netratabili.
Spitalul Județean de Urgență Pitești este singurul centru din sud-estul Europei care dispune de asemenea tehnologie de ultimă generație.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










