19 NOIEMBRIE - ZIUA CERCETĂTORULUI ŞI PROIECTANTULUI DIN ROMÂNIA

19 NOIEMBRIE - ZIUA CERCETĂTORULUI ŞI PROIECTANTULUI DIN ROMÂNIA
Stabilirea datei face trimitere la ziua în care s-a născut, în 1912, savantul George Emil Palade
La 19 noiembrie 2024 este celebrată, în România, Ziua cercetătorului şi proiectantului.
Stabilirea datei face trimitere la ziua în care s-a născut, în 1912, savantul George Emil Palade, unul dintre creatorii biologiei celulare moderne.
Această zi este marcată începând cu anul 1994, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 764/1994 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 317 din 16 noiembrie 1994, potrivit Asociaţiei Inginerilor Feroviari din România - AIFR, https://www.aifr.ro/.
Ziua cercetătorului şi proiectantului este celebrată în semn de omagiu faţă de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude (Universitatea Liberă Bruxelles) şi cu profesorul Christian de Duve (Universitatea ''Rockefeller'' New York), al premiului Nobel pentru medicină, pentru ''descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei''.
George Emil Palade s-a născut, la Iaşi, la 19 noiembrie 1912. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1936). A obţinut titlul de doctor în medicină cu teza ''Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă'' (1940). În 1943, a devenit conferenţiar universitar la catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, potrivit volumului ''Membrii Academiei Române'' (2003).
În anul 1946, a plecat în Statele Unite ale Americii, în calitate de profesor invitat la Institutul Rockefeller din New York, unde, în 1961, a devenit şef al Departamentului de Biologie Celulară. Din 1972, a condus Departamentul de Biologie Celulară al Universităţii Yale din New Haven (Connecticut).
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria biologiei şi medicinii.
Începând din 1965, a susţinut direct cercetarea românească în domeniul biologiei celulare, iar în 1979 a sprijinit substanţial inaugurarea, la Bucureşti, a Institutului Celular de Biologie şi Patologie "Nicolae Simionescu", realizare a cercetătorilor români Nicolae Simionescu şi Maya Simionescu.
Unanim recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, i-au fost decernate premii de înalt prestigiu ştiinţific, printre care: ''Premiul Passano'' (1964), ''Premiul Albert Lasker'' (1966), ''Premiul Hurwitz'' (1970) şi ''National Medal of Science'' (1986), potrivit www.nationalmedals.org.
A fost ales membru al unor prestigioase instituţii, precum: Academia de Arte şi Ştiinţe din New York, Academia Americană de Ştiinţe. De asemenea, a fost membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru fondator, preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975). În 1999, la Universitatea din Diego, s-a desfăşurat un simpozion ştiinţific internaţional în onoarea sa, prilej cu care s-a hotărât ca universitatea să constituie un fond de finanţare în domeniul cercetării care să poarte numele marelui savant român - ''George E. Palade Fellowship Fund''.
În anul 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a distins pentru întreaga sa activitate ştiinţifică cu Ordinul ''Steaua României'' în grad de Colan, conform www.acad.ro.
George Emil Palade s-a stins din viaţă la 8 octombrie 2008.
AGERPRES
Citește și:
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











