Pompierii argeșeni salvează vieți chiar și atunci când nu participă la intervenții

Pompierii argeșeni salvează vieți chiar și atunci când nu participă la intervenții! Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Câmpulung au donat sânge pentru persoanele care au nevoie de ajutor!

Pe fondul crizei de sânge din spitale, salvatorii de la Detașamentul de pompieri Câmpulung au donat sânge, săptămâna aceasta, la Centrul de Transfuzii Sanguine Câmpulung.
Conștienți de menirea pe care o au, dar și de faptul că foarte multe persoane aflate în suferință au nevoie de ajutor, pompierii au donat, benevol, un strop din viața lor. Mulți dintre ei sunt donatori fideli!
Este un gest de solidaritate, pe care oricine îl poate face!

FOTO: ISU Argeș