Fiind atacată de un individ pe bulevardul Republicii, din Pitești, o femeie s-a luptat cu tâlharul pentru a-și păstra bunurile. Victima a rămas în cele din urmă fără geanta cu acte, bani și cheile casei.
O femeie s-a luptat cu tâlharul , în noaptea de duminică spre luni. Victima, o femeie, în vârstă de 56 de ani , din comuna Pietroșani, se afla pe bulevardul Republici, noaptea în jurul orei 1.00. Se ducea către Gara Sud când a fost atacată. Individul, un om al străzii a vrut să-i smulgă geanta. Victima nu s-a lăsat! A tras de poșetă, l-a lovit pe bărbat, a încercat să-l zgârie. Tâlharul a pocnit-o și a fugit cu geanta în care femeia avea acte, 150 lei și cheile de la locuință.
După descrierea făcută de victimă, polițiștii și-au dat seama că este vorba de o persoană fără adăpost. Au mers în zona Autogării Sud acolo unde este un imobil în care își fac veacul oamenii străzii. A fost prins Gheorghe M., de 34 de ani, originar din județul Dolj. Avea geanta la el.
Luni a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Judecătoria Pitești a admis cererea de arestare preventivă, luni seară și a emis pe numele tâlharului un mandat pentru 30 de zile.
Foto descriptiv