Nu vor fi făcute concedieri, anunță D.G.A.S.P.C. Argeș

Nu vor fi făcute concedieri, anunță D.G.A.S.P.C. Argeș. Este specificat faptul că, prin reorganizarea unor servicii sociale, vor fi desființate posturi vacante din cadrul instituției, nu posturi ocupate.

„Urmare a unor informații apărute în mass-media locală prin care se transmite ideea eronată că la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș se vor face concedieri în perioada următoare, după reorganizarea unor servicii sociale din subordinea instituției noastre, dorim să facem următoarele precizări:
Continuarea procesului de reformă în domeniul asistenţei sociale, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, pentru atingerea obiectivelor cuprinse în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul judeţului Argeş, pentru perioada 2014-2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Argeş nr. 256/19.12.2013, în scopul furnizării unor servicii de calitate, impune atât restructurarea şi reorganizarea serviciilor oferite, cât şi modificarea opticii privind satisfacerea nevoilor copiilor cu măsură de protecţie specială.

Respectând Recomandările Specifice de Ţară 5 pentru România 2014, prevăzute în Programul Naţional de Reformă 2014, referitoare la „accelerarea tranziţiei de la îngrijirea instituţională la îngrijirea alternativă pentru copiii lipsiţi de îngrijire părintească”, prin acţiunile sprijinite de Programul Operaţional Regional se pune accentul, pe de o parte, pe prevenirea instituţionalizării, iar pe de altă parte, pe dezinstituţionalizarea copiilor aflaţi în îngrijire în centrele de plasament clasice, care nu pot oferi acestora un mediu de îngrijire cât mai apropiat de cel familial.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.