Mama şi-a găsit fiul în ştreang! Era tatăl a doi copii

Joi seară, în comuna Călineşti, mama şi-a găsit fiul în ştreang. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, a fost descoperit în grădina casei.

Mama şi-a găsit fiul în ştreang! Joi seară, la Călineşti o femeie a sunat disperată la 112 anunţând că şi-a găsit fiul spânzurat. O ambulanţă şi un echipaj de poliţie s-au deplasat la faţa locului. Bărbatul a fost descoperit în grădina casei în care locuia împreună cu mama. Femeia a observat că bărbatul a dispărut din casă şi din curte de ceva timp şi a pornit să-l caute. L-a găsit spânzurat de un pom. Echipajul medical nu l-a mai putut salva, constatând decesul acestuia.

Bărbatul era divorţat, fiind tatăl a doi copii, o fetiţă în vârstă de 8 ani şi un băieţel de 3 ani. Nu a lăsat un bilet prin care să îşi justifice gestul. Mai mult, comportamentul nu a trădat că ar avea de gând să îşi pună capăt zilelor. Bărbatul era cunoscut însă, cu afecţiuni psihice. De curând fusese internat la Spitalul „Sfânta Maria” din Vedea.