Jandarm argeşean omorât! Medicii nu l-au mai putut salva

S-a stins pe patul unui spital din Bucureşti, după ce s-a luptat mai bine de trei săptămâni să trăiască. Jandarm argeşean omorât de unul din amicii săi. În timpul unui conflict, agresorul l-a lovit cu pumnul.

Jandarm argeşean omorât! Plutonierul adjutant Cătălin Geabelea, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş a a fost victima unei agresiuni. A murit la Spitalul Militar Carol Davila din Bucureşti, joi. Trei săptămâni s-a luptat pentru viaţa sa. Din nefericire, medicii nu l-au mai putut salva.

În noaptea de 11 ianuarie spre 12 ianuarie, Cătălin Geabelea a avut un conflict cu Un amic, de-al său,. în vârstă de 50 de ani, din Piteşti. Acesta l-a lovit cu pumnul în faţă. Jandarmul a căzut la pământ inconştient. A fost dus la spital, acolo unde cei care îl însoţeau au susţinut că a căzut pe gheaţă. Era rănit la cap. Fratele subofiţerului, poliţist pensionat de puţin timp, nu a crezut această variantă şi a reclamat agresiunea la Poliţia Municipiului Piteşti. După câteva zile, totul a ieşit la iveală.

Acuzat iniţial, de vătămare corporală, agresorul a fost plasat de Judecătoria Piteşti în arest la domiciliu. Joi, subofiţerul IJJ Argeş a decedat. Fiind o moarte violentă, anchetatorii au cerut autopsia. Va fi schimbată încadrarea juridică, în lovituri cauzatoare d emoarte. Jandarmul argeşean omorât, lucra de 28 de ani, la I.J.J. Argeş. În ultima vreme el îşi desfăşura activitatea în dispecerat.