Grenadă găsită într-un balcon al unui apartament

O grenadă a fost găsită într-un balcon al unui apartament dintr-un bloc din cartierul Găvana, Pitești  în această seară.

În jurul orei 18:00 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, un tânăr a găsit o grenadă în balconul apartamentului tatălui său, fost cadru militar, dar care nu mai este în viață de câțiva ani.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au luat primele măsuri și au evacuat locatarii de la etajele 6 până la 10 și au blocat accesul în zonă.

De asemenea, la caz s-au deplasat și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, echipajele specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic, pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări, s-a constatat că grenada este ofensivă, posibil de manevră și a fost ridicată în condiții de siguranță.

Cercetările vor fi preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul, a anunțat IPJ Argeș

 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.