Decizie importantă astăzi în Argeș. Președintele Consiliului Județean ar putea fi demis

Punct important pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean Argeș de astăzi – 31 octombrie.

Aleşii opoziţiei au reuşit să includă pe ordinea de zi a şedinţei CJ o „moţiune” de demitere a lui Dan Manu! Astăzi, după ora 15.00, proiectul de hotărâre urmează să fie supus votării consilierilor județeni.

Punctul 29 de pe ordinea de zi a ședinței prevede eliberarea din funcție a președintelui Consiliului Județean Argeș, Constantin Dan Manu. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de 12 consilieri județeni, dintre care 8 de la PNL, 2 de la PMP și 2 de la PAM. În proiect se prevede  că odată cu demiterea lui Manu: „atribuțiile președintelui CJ Argeș vor fi îndeplinite de către vicepreședintele Simona Brătulescu, până la alegerea unui nou președinte”.

Proiectul de hotărâre poate trece doar dacă se obțin două treimi din numărul consilierilor în funcție.

”Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face cu votul secret a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea motivată a cel puţin unei treimi din numărul acestora. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu se poate face în ultimele şase luni ale mandatului consiliului judeţean”, se mai arată în documentația proiectului de hotărâre supus astăzi votului.

Ce zice Dan Manu – președintele CJ Argeș

Dan Manu a precizat că nu crede că opoziția va avea vreo șansă pentru a-l schimba din funcție în ședința de joi din CJ Argeș. Manu a transmis un mesaj clar în care a arătat că PSD și ALDE sunt încontinuare o echipă în județul Argeș.

„Suntem mai sudați și facem o echipă mai bine ca oricând. Suntem oameni serioși, administrăm cum se poate mai bine zona administrativă. Nu am nicio teamă și emoție. Am făcut și vom face o echipă puternică în acest format. Îi înțeleg pe colegii care au făcut acest gest fix în ziua moțiunii, dar este un simplu gest politicianist și întreținut”, a precizat Dan Manu.