DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI FC ARGEȘ DESPRE STARTUL GREU AL ECHIPEI ȘI PLANURILE DE VIITOR

Președintele FC Argeș discută despre începutul dificil al echipei și speranțele pentru meciurile viitoare.

Întrebat despre acest început de campionat, un egal, o victorie și două înfrângeri consecutive, dar și despre următorul meci, cel cu Slatina, Dani Coman, președintele de la FC Argeș, ne-a declarat: „A fost un început greu, nu ne așteptam la rezultatele pe care le-am avut, dar jocul echipei îmi dă speranță, ne creeăm foarte multe ocazii de joc. În două meciuri am avut 22 de ocazii clare de a marca. Asta înseamnă că echipa își creează ocazii, echipa își domină adversarul. Este o problemă doar de încredere și de a marca goluri. Dar eu am încredere în echipă și sunt convins că de la următorul meci de campionat, cel cu Slatina, vom marca și goluri. Știu că jucătorii sunt frustrați, lumea e nemulțumită, dar trebuie să aibă răbdare, trebuie să aibă încredere în noi și veți vedea cu toții că lucrurile vor intra în normalitate. Vom marca și câte cinci goluri pe meci, vor fi și meciuri în care vom avea două situații și vom marca două goluri. Eu sunt supărat pe rezultat, dar în momentul de față nu-mi fac probleme, pentru că jocul echipei îmi dă speranțe. Ne creeăm foarte multe ocazii, dominăm adversarul, suntem o echipă foarte bună de Liga a doua, iar rezultatele nu vor înceta să apară; nu se poate la nesfârșit să ai atâtea oportunități de a marca și să nu marchezi. E doar o chestiune de timp. Cu Slatina va fi un meci foarte greu, jucăm cu o echipă foarte bună, dar mergem acolo să câștigăm și vom câștiga”.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.