Cu ochii după cafea, a intrat cu TIR-ul în curtea unei gospodării

O fracțiune de secundă de neatenție putea să se transforme într-o tragedie, astăzi, pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni.

Cu ochii după o cafea, șoferul unui TIR a părăsit partea carosabilă și a intrat cu autovehiculul în curtea unei gospodării. A dărâmat două garduri şi un stâlp și s-a oprit la câțiva metri distanță de o locuință.

Șoferul TIR-ului, în vârstă de 62 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care se deplasa dinspre Pitești către Câmpulung, pe fondul altor preocupari în timpul mersului, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu autocamionul în curtea unei gospodării. Din fericire, nu au rezultat victime.

Șoferul trebuie să plătească pagubele produse şi, în plus, pentru neatenția sa, a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 580 lei.