Argeșeni amendaţi pentru că nu au repectat carantina

Argeșeni amendaţi pentru că au plecat din carantină.

Peste 1.200 de persoane au fost verificate de efectivele de poliție, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat, în total, 1252 de persoane, dintre care 447 au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale.

189 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către persoanl și clienți. De asemenea, 298 de autovehicule au fost verificate, din care 104 mijloace de transport în comun.

Au fost vizate, în special, zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat aproape 262 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 39.300 de lei.

În ziua de 18 octombrie polițiștii au depistat două persoane care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu, față de care au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei.

Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni, care au efectuat verificarea la domiciliu a persoanelor față de care este instituită măsura izolării sau carantinării, au constatat că un bărbat de 39 de ani, nu a respectat măsura izolării la domiciliu, la revenirea dintr-o țară pentru care este impusă această restricție. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia acestuia a fost comunicată C.J.C.I. Argeș și D.S.P. Argeș.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Călinești, care au efectuat verificarea la domiciliu a persoanelor față de care este instituită măsura izolării sau carantinării, au constatat că o femeie de 33 de ani, nu a respectat măsura izolării la domiciliu, la revenirea dintr-o țară pentru care este impusă această restricție. Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar situaţia acestuia a fost comunicată C.J.C.I. Argeș și D.S.P. Argeș

În cadrul verificărilor desfășurate pe timpul nopții, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești au identificat două localuri de alimentație publică, de tip restaurant, în incinta căruia se aflau mai mulți clienți, după ora 23:00. Având în vedere că agenții economici nu au respectat programul de funcționare prevăzut în HG. 856/2020 (06:00 – 23:00), în cauză a fost întocmită documentaţie cu aspectele constatate, și înaintată Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș.

Recomandări:

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.