INCENDIU INTENȚIONAT LA O LOCUINȚĂ DIN COMUNA AREFU

Incendiu provocat intenționat la o locuință din Arefu, soldat cu reținerea unui bărbat de 34 de ani.

În seara zilei de joi, 18 iulie, în jurul orei 21, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la un incendiu la o locuință de pe raza comunei Arefu. La fața locului au fost direcționați polițiștii din Albeștii de Argeș, iar din primele verificări au rezultat indicii cu privire la posibila folosire intenționată a sursei de foc de către locatarul imobilului, un bărbat în vârstă de 34 de ani.

Polițiștii de investigații criminale din Curtea de Argeș, ajunși și ei acolo, l-au depistat pe bărbatul în cauză, conducându-l la sediul poliției. Împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, s-a stabilit că incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat.

Prin urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere. După administrarea probatoriului, bărbatul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă, 20 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.