Tragedie, luni dimineață, la Cutea de Argeș unde a avut loc un accident cu doi morți și trei răniți. Toți cei cinci bărbați au fost încarcerați într-un Duster. Și celelalte trei victime se află în stare gravă, bilanțul tragic putând să se modifice.
Accident cu doi morți și trei răniți la Curtea de Argeș, luni dimineață. La intrarea în Curtea de Argeș dinspre Râmnicu Vâlcea, șoferul unui Duster nu a adaptat viteza într-o curbă. Mașina a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de un TIR care circula regulamentar din sensul opus. În urma impactului, Dusterul s-a transformat într-o grămadă de fiare. Toți cei cinci ocupanți au rămas încarcerați.
Martorii au reușit să-i scoată pe doi dintre cei cinci bărbați, aceștia fiind grav răniți. Echipajul descarcerării i-a eliberat din capcana metalică pe ceilalați trei. Ultimul extras, a fost șoferul Dusterului. Mai multe ambulanțe sosite la locul accidentului au transportat victimele la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Doi dintre răniți erau în stop cardio respirator. Manevrele de resuscitare efectuate de medici, nu au avut rezultatul dorit. A fost declarat decesul acestora. Este vorba despre șoferul în vârstă de 23 de ani, din Vâlcea și un pasager de 62 de ani, din același județ.
O ambulanță pentru victime multiple a plecat de la Detașamentul de Pompierii Pitești la Curtea de Argeș, pentru a-i transporta pe cei trei răniți la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Ceilalți trei bărbați au vârste de 52 de ani, 33 de ani și 25 de ani, de asemenea, toți fiind din Vâlcea. Starea unuia dintre ei, este gravă. Cu toții sunt angajați la o firmă de construcții civile din Vâlcea și se duceau la Vidraru.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News