ROMANIAN DANCE FEST: Evenimentul de Dans Sportiv de la Pitești

Ediția a V-a a „Romanian Dance Fest” aduce dansul în prim-plan la Sala Sporturilor din Pitești.

Sâmbătă, 12 octombrie, și duminică, 13 octombrie 2024, la Sala Sporturilor din Pitești, va avea loc ediția a V-a a „Romanian Dance Fest” – eveniment coordonat de coregraful și arbitrul internațional de dans sportiv Alfred Schieb. Evenimentul, organizat de Agenția Națională pentru Sport, Federația Română de Dans Sportiv, Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, se desfășoară după următorul program:

Sâmbătă, 12 octombrie, între orele 10:00 și 21:00 – Campionatele Naționale de SALSA, BACHATA și CARRIBEAN SHOW: Categorii de vârstă: Mini Kids – sub 6 ani, Kids – 7-9 ani, Juniori 1 – 10-12 ani, Juniori 2 – 13-15 ani, Tineret 16-18 ani, Adulți 19-34 de ani, Seniori – peste 35 de ani; Niveluri: Silver (începători – max. 18 luni de dans), Gold (avansați). Biletele de intrare se găsesc la Sala Sporturilor din Pitești, costul unui bilet fiind de 50 de lei. Pensionarii și copiii au intrare gratuită.

Duminică, 13 octombrie, între orele 11:00 și 17:00: Stiluri de dans: dans clasic/contemporan, latino show, salsa, bachata, carribean show, acrodance, majorete, dans de caracter, mtv commercial show dance, open urban-street, dans modern, cabaret/musical, gimnastică; Categorii de vârstă: Mini Kids – sub 6 ani, Kids – 7-9 ani, Juniori 1 – 10-12 ani, Juniori 2 – 13-15 ani, Adulți – peste 16 ani. Costul unui bilet de intrare este de 20 de lei. Pensionarii și copiii au intrare gratuită.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.