TÂRGUL DE MEȘTEȘUGURI ȘI PRODUSE TRADIȚIONALE „ROD CU SPOR” REÎNNOIT LA MUZEUL GOLEȘTI

Consiliul Județean Argeș organizează un nou Târg de meșteșuguri și produse tradiționale la Muzeul Golești.

În perioada 27 – 29 septembrie 2024, Consiliul Județean Argeș organizează, la Muzeul Golești, o nouă ediție a celui mai frumos Târg de meșteșuguri și produse tradiționale din Argeș “ROD CU SPOR”. Peste 85 de producători și meșteri artizani din Argeș și din țară, din județe precum Vâlcea, Dolj, Teleorman, Ialomița, Călărași, Dâmbovița și Sibiu, vor fi prezenți cu cele mai bune produse, preparate tradiționale și obiecte de artă populară autentică.

Programul artistic va completa armonios această manifestare cu două seri de spectacole de neuitat. Astfel, vineri, 27 septembrie, de la ora 17.00, artistul Paul Surugiu Fuego, alături de Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Cătălin Iancu, și de Ansamblul de dansatori „Valea Prahovei”, coregraf Vlăduț Simulescu, vor aduce în fața argeșenilor spectacolul extraordinar de folclor „DRAG DE ARGEȘ, DRAG DE ROMÂNIA NOASTRĂ”. Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 16.00, artiști ai Teatrului “Alexandru Davila” vor urca pe scenă pentru a încânta publicul spectator. Seara se va încheia cu un super spectacol al lui Mircea Baniciu & Band pentru toți iubitorii de muzică folk. Intrarea este liberă!

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia Agricolă, AFIR, APIA, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș și împreună cu Centrul Județean de Cultură și Arte, Teatrul „Alexandru Davila” și Muzeul Golești.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.