Membrii comisiilor și coordonatorii politici au fost anunțați în cadrul ședinței de la Strasbourg.
În plenul Parlamentului European de vineri, de la Strasbourg, au fost anunțați membrii comisiilor precum și coordonatorii acestor comisii din PE. Coordonatorii politici sunt cei care decid abordarea dosarelor care intră în dezbaterea comisiilor și sunt deciși în baza negocierilor, prin vot în interiorul grupului politic. Astfel, la Comisia ITRE (Industrii și Energie) coodronator este europarlamentarul PSD Dan Nica, din partea grupului S&D. La Comisia AFCO (Afaceri Europene) este europarlamentarul UDMR Lorant Vincze, din partea grupului PPE.
Toate comisiile își vor organiza reuniunile constitutive marți, 23 iulie, când își vor alege președinții și vicepreședinții. Coordonatorii politici colaborează cu diverse părți interesate, inclusiv Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, reprezentanți ai regiunilor și alte organizații relevante, pentru a asigura că interesele grupului politic sunt bine reprezentate pe parcursul întregului proces legislativ. Conform Regulamentului de procedură al Parlamentului, componența comisiilor sale (inclusiv a subcomisiilor) ar trebui să reflecte, pe cât posibil, componența Parlamentului în ansamblu.
Pentru cele 14 posturi de vicepreședinte al Parlamentului European s-au înscris 17 candidați. În primul tur, doar 11 au trecut pragul necesar pentru a fi aprobați, așa că ceilalți șase au intrat în a doua tură de vot pentru cele trei poziții rămase libere. Singurii români care au candidat pentru o poziție de vicepreședinte au fost Victor Negrescu (PSD) și Nicu Ștefănuță (independent, parte din grupul Verzilor). Amândoi au fost aprobați: Negrescu, cu 394 de voturi și Ștefănuță cu 347. Cei doi vor avea mandate de doi ani și jumătate.
Sursa: Realitatea de Arges