60 de suspecţi au fost duşi la audieri în urma percheziţiilor de amploare

Vineri dimineaţă au avut loc percheziţii în 22 de judeţe şi în Capitală. 60 de suspecţi au fost duşi la audieri. Anchetatorii au ridicat cantităţi mari de tutun şi ţigări în urma descinderilor.

60 de suspecţi au fost duşi la audieri în urma percheziţiilor de amploare!

Vineri dimineaţă 98 de percheziţii au fost efectuate în 22 de județe și în Capitală, de polițiștii de investigare a criminalităţii economice.

În timpul descinderilor au fost ridicate peste 15.000 kg. de tutun, în diferite stadii de prelucrare, peste 17.000 de tigarete și sumele de 174.200 de lei şi 3.000 de euro.

Au fost descoperite 13 instalaţii artizanale de prelucrat tutun și 3 cazane de fierbere a tutunului, 20 de instalaţii de injectat tutun în ţigarete, precum și peste 35.000 de tuburi de ţigarete.

Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane, tablete, laptopuri, medii de stocare şi înscrisuri ce ar fi fost folosite în activitatea infracţională.

Până în prezent, 60 de suspecţi au fost duşi la audieri

Precizăm că acciza datorată bugetului statului este de 429,83 lei/kg tutun de fumat. În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, constituie infracţiuni atât deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 1 kg tutun de fumat, cât şi producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat.