Protestul „Şi eu vreau autostrăzi” a avut loc şi în Argeş.

Vineri, mai mulţi argeşeni s-au alăturat protestului „Şi eu vreau autostrăzi”, la nivel naţional. Angajaţii mai multor societăţi au încetat lucrul. Printre ei şi cei ai Primăriei Ştefăneşti. În diferite zone din Piteşti, maşinile au oprit pe stradă.

Protestul „Şi eu vreau autostrăzi” a avut loc şi în Argeş. Primii care s-au arătat solidari protestului la nivel naţional, înainte de ora 15.00, au fost angajaţii Primărei Ştefăneşti din Argeş: „Protestăm din cauza problemei cu care se confruntă România la momentul actual. Da, sunt primar PSD dar mi s-a retras sprijinul politic. Acelaşi lucru l-aş fi făcut şi dacă eram primar PSD pentru că susţin tot ce este bun pentru România. Nu ştiu dacă mai sunt colegi din Argeş dar din România sigur mai sunt. Am început acest protest de la ora 12 pentru că noi ne terminam programul la ora 14,00 şi am vrut neapărat să susţinem construcţia de autostrăzi în România”, a precizat primarul Jenica Dumitru.

La Ștefănești, la protest, a fost prezent și viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache.
„Autostrada va crea industrie în jurul nostru. Muntenia, Ploiești, București, Pitești, Craiova poate să nu mai existe din punct de vedere industrial fără această autostradă. De aceea sunt lângă dumneavoastră și vă susțin acest demers. Mi-ați făcut o mare cinste că m-ați invitat. În lumea capitalistă, fără protest nu existăm”, a susținut viceliderul SAD, Ion Iordache.

La ora 15,00, angajaţii unei firme de transporturi din Bascov au protestat, nu numai încetând activitatea dar blocând şi autostrada într-un mod inedit. 30 de angajaţi ai societăţii, echipaţi cu veste verzi, au traversat strada în continuu timp de 15 minute, în zona Bascov – A1. La aceeaşi oră, pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Piteşti mai multe maşini au oprit în mijlocul străzii staţionând. Pe autostrada A1, mai mulţi şoferi au oprit autoturismele pe marginea drumului şi au protestat.