25 octombrie – Ziua Armatei Române și ziua de naștere a Regelui Mihai I

Ziua de 25 octombrie este o zi cu o dublă semnificație pentru România: Ziua Armatei Române și ziua de naștere a Regelui Mihai I

Pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, s-a născut Regele Mihai I, ultimul monarh al României.

A domnit de două ori, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930  şi între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.

În prima domnie, minor fiind, conducerea țării a fost asigurată de o regență.

A doua domnie a fost marcată de uzurparea prerogativelor regale de către generalul Ion Antonescu, între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944 iar mai apoi de către regimul comunist, după 6 martie 1945 până la abdicarea din 30 decembrie 1947, urmată de un lung exil.- Arhivele diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Din 1997 Regele Mihai a putut reveni necondiționat în țară, până la sfârșitul vieții (5 decembrie 2017).   

Regele Mihai I a reprezentat încă de la nașterea sa un simbol al speranței, al tradiției, al continuității, stabilității și progresului țării, într-o epocă de mari frământări și prefaceri atât pe plan național cât și internațional. 
Suveranul a fost întotdeauna considerat de drept conducătorul suprem al Armatei Române.

Astfel, în cinstea zilei sale de naștere, la 25 octombrie 1944 Armata Română a anunțat eliberarea orașului Carei, ultima localitate românească aflată sub ocupația hortystă din teritoriul de peste 43.000 de kilometri pătrați din partea de nord-vest a țării, vremelnic ocupat prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

Din anul 1959 această zi a fost sărbătorită ca Ziua Armatei Române, în cinstea acțiunilor pe care militarii români le-au purtat în bătălia pentru Ardeal, într-un parcurs glorios dar soldat cu numeroase jertfe pe pământ românesc și continuând apoi în Ungaria, Cehia, Slovacia și Austria.

(Sursa: Arhivele Diplomatice) 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.