Tradiția dinainte de Sf. Dumitru care ar putea aduce AMENZI. La ce trebuie să aibă grijă românii

Tradiția “Focul lui Sumedru”, cea dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie, s-ar putea încheia cu amenzi. Potrivit tradiției, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, în multe zone din țară, se aprind focuri şi tinerii se adună în jurul acestora. Pompierii avertizează că există pericolul de a izbucni incendii. 

 

Focul lui Sumedru este una dintre cele mai vechi tradiții românești, de peste două mii de ani. În fiecare an, înainte de sărbătoarea Sfântul Dumitrie, se aprind focuri, iar oamenii din sate se adună în jurul acestora.

Și anul acesta, mai multe localități au anunțat că în noaptea de 25 spre 26 octombrie vor fi aprinse focurile despre care se spune că au menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții.

 

Pompierii avertizează însă că obiceiurile pot fi practicate doar cu respectarea unor condiții.

„Utiliarea focului nu se admite la distanță mai mică de 40 de m față de locurile cu pericol de explozie, 10 m față de lemn, hârtie sau alte combustibile, fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzatoare”, spun pompierii. 

 

Potrivit tradiției, cei care sar peste foc vor fi sănătoși tot anul. Momentul cel mai așteptat este prăbușirea bradului incinerat. În funcție de direcția în care cade, se spune că se arată care sunt tinerii care urmează să se căsătorească în noul an. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.