Institutul Național de Statistică din România, fondat în 1859, este una dintre cele mai vechi instituții statistice din Europa.
În ziua de 12 iulie 1859, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Ordonanţa de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, precursor al actualului Institut Național de Statistica, sub conducerea lui Dionisie Pop Martian. A fost una dintre primele instituţii publice înfiinţate după Unirea de la 24 ianuarie 1859 şi unul dintre cele mai vechi oficii statistice din Europa.
Pe parcursul existenţei sale, instituţia s-a numit, pe rând: Direcţia de Statistică Generală a Statului (1892), Institutul de Statistică Generală a Statului (1925), Institutul Central de Statistică (1936), Direcţia Centrală de Statistică (1951), Comisia Naţională pentru Statistică (1989), Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice (1998) şi Institutul Naţional de Statistică (2001).
Imediat după înfiinţare, a fost realizat şi primul recensământ al populaţiei, desfăşurat în 1859/1860, care a oferit primele date referitoare la populaţie şi la aspecte ale vieţii social-economice din cele două provincii româneşti unite.
Au urmat Recensământul stabilimentelor industriale, realizat în 1863, reprezentând prima cercetare de nivel naţional dintr-o ţară europeană și recensămintele populației din 1899 și 1912, Recensământul General al Populației României (1930), Recensământul General al României (1941), care a avut ca principal obiectiv inventarierea întreprinderilor industriale, Recensământul Agricol (1941), Recensământul Populației și Locuințelor (1966, 1977, 1992, 2002, 2011), Recensământul General Agricol (2002-2003, 2010).
În 1913, a luat ființă învățământul statistic universitar, prin Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (1913), iar în 1930 s-a înfiinţat Școala de Statistică, care a devenit, în 1941, Institutul de Statistică al Universității București (1941).
Sursa: Realitatea de Arges