Video-Zeci de pompieri s-au luptat cu un incendiu de vegetație

Un incendiu de vegetație a izbucnit luni în comuna Bascov, întinzându-se pe suprafaţă mare. A existat riscul ca focul să ajungă şi la imobilele din sat. Zeci de pompieri s-au luptat cu flăcările mai bine de patru ore. Focul a fost pus intenţionat!

Zeci de pompieri s-au lupat cu un incendiu de vegetație uscată din comuna Bascov, care s-a extins în satele Păișești Deal și Glâmboc Deal. Au ars aproximativ 8 hectare, atât de pe un teren viran cât şi pe terenul dintr-o livadă.

La fața locului au acționat 29 de pompieri de la Detașamentele de Pompieri Pitești și Bradu și 4 studenți de la facultate de Pompieri.

Aceştia au intervenit cu 4 autospeciale de stingere şi 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.
Intervenția s-a derulat pe parcursul a peste 4 ore.

Exista riscul ca flăcările să ajungă la case. După ce au finalizat intervenţia, reprezentanţii ISU Argeş au constatat că un localnic a dat foc resturilor vegetale şi de acolo focul s-a extins cu repeziciune. Autorul nu a putut fi identificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.