Instalator rănit, miercuri seară, al Pitești, după ce i-a explodat lampa de benzină cu care lucra. Bărbatul de 31 de ani, este rănit la mâini și picioare.
Deflagrația a avut loc într-un apartament din cartierul piteștean Craiovei. Bărbatul lucrează ca instalator și repara un calorifer. În timp ce manevra lampa de benzină cu ajutorul căreia încălzea țevile, s-a produs o acumulare de gaze și recipientul a explodat.
Instalator rănit, la mâini și la picioare: „Am solicitați să intervenim în urma unei explozii. La fața locului a fost găsită o persoană de aproximativ 31 de ani, de sex masculin, cu arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare în urma unei explozii de la o lampă de gaz folosită la instalațiile sanitare”, declara Cătălin Cârstea de la ISU Argeș.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Argeș.