VIDEO-Accident mortal pe DN 7! Mașina de teren a intrat sub un TIR

Accident mortal, vineri dimineață, pe DN 7, în comuna Bascov. Conducătorul unei mașini de teren a întors fără să se asigure și s-a ciocnit frontal cu un TIR. Șoferul vinovat, în vârstă de 69 de ani, a decedat la spital.

Accident mortal, pe DN 7, la Valea Ursului, în comuna Bascov, vineri. Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Pitești, aflat la volanul unui Suzuki Vitara, circula dinspre Pitești către Râmnicu Vâlcea. La intersecția cu strada Glâmboc, conducătorul auto nu s-a asigurat și a virat la stânga fără să acorde prioritate unui TIR care circula regulamentar dinspre Vâlcea către Pitești.

Cele două autovehicule s-au lovit frontal, Suzuki intrând sub TIR. A fost necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru a-i scoate dintre fiarele mașinii pe șoferul vinovat și pe soția acestuia, o femeie în vârstă de 64 de ani. Ambii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Pitești, acolo unde piteșteanul a decedat.

Soția șoferul care a pierit a suferit o fractură la un picior. Conducătorul TIR-ului, un bărbat de 45 de ani, din Giurgiu a scăpat nevătămat.

Foto, video, ISU Argeș