Unsprezece tineri instituționalizați – talentați la sport și buni la învățătură

Unsprezece copii din centrele DGASPC Argeș au fost premiați de conducerea Consiliului Județean Argeș pentru rezultatele deosebite obținute la învățătură sau în domeniul sportiv.

Imagine

Tinerii au fost felicitați, astăzi, în cadrul seminarului cu tema “NU abuzului – DA drepturilor copilului”, ediția a X-a, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în parteneriat cu Asociaţia “Sf. Spiridon şi Irina”.

Cei unsprezeze copii talentați și deștepți sunt:

– Neleț Andrei Cosmin, în vârstă de 19 ani, instituționalizat la C.S.C.D. Câmpulung, din data de 08.08.2007. A absolvit Seminarul Teologic “ Iustin Patriarhul”, din cadrul Colegiului Pedagogic “ Carol I” Câmpulung, în anul 2019, cu media la examenul de bacalaureat de 9.55. În prezent este student în anul I la Facultatea de Științe Economice și Drept, specializarea Drept, cursuri de zi din cadrul Universității din Pitești. Se pregătește pentru a susține examen de admitere la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi – Drăgășani, jud. Vâlcea, în primăvara anului 2020.

– Bivolu Izabela Haruna, în vârstă de 13 ani, instituționalizată în cadrul C.S.C.D. Câmpulung din data de 25.01.2010. Este elevă în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială “ Sfântul Iacob” Câmpulung. De un an de zile practică kickboxing și a obținut multiple medalii. Pe 10 octombrie 2019 a participat la Gala de Kickboxing Golden Promotion Fight, desfășurată la Ocna Șugatag – Maramureș, unde a obținut locul I și medalie de aur.

– Popa Ștefania Florina, în vârstă de 13 ani, instituționalizată la C.S.C.D. Câmpulung, din data de 14.04.2011. Elevă în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială “Sfântul Iacob” Câmpulung. Este un copil cu rezultate foarte bune la învățătură și purtare, iar rezultatele școlare s-au concretizat în mediile generale obținute în anii școlari: cls I – IV – FB și mediile generale: cls. a V-a – 9,86 și cls. a VI-a – 9,63.

– Ghinea Vasile, în vârstă de 19 ani, aflat în plasament la un asistent maternal profesionist. Este student in anul I, la Facultatea de Știinte ale Educației, Știinte Sociale și Psihologie, specializarea Asistență Socială, Universitatea Pitești. La vârsta de 17 ani a scris prima carte “Pe urmele trecutului”, iar în anul 2018 a lansat cea de-a doua carte intitulată “Abecedarul adolescenţei”.

– Sandu Ionuț, în vârstă de 17 ani, instituționalizat la CTF Găvana Pitești, din data de 06.02.2009. Elev în clasa a XI-a, la Liceul cu Program Sportiv “Viitorul” Pitești. Este un copil cu un palmares bogat la competițiile sportive naționale, la lupte Greco-romane.

– Duțu Robert Marian, în vârstă de 15 ani, instituționalizat la CTF Găvana Pitești, din data de 14.12.2015, are toate șansele să-i calce pe urme colegului său Ionuț. Este elev în clasa a XI- a, la Liceul cu Program Sportiv “Viitorul” Pitești. Este sportiv de performanță, practică lupte Greco-romane și a câștigat numeroase medalii

– Pavel Rareș Mario, în vârstă de 15 ani, instituționalizat la CTF Găvana Pitești din data de 10.07.2017. Este elev în clasa a IX-a la Liceul Ecologic “Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești. Acesta a participat la olimpiada de limba engleză pe școală unde a obținut locul I, la olimpiada interșcolară de limba engleză unde a obținut locul II și, de asemenea, a ocupat locul I, la olimpiada de limba engleză organizată de Asociația “Sfinții Spiridon și Irina”, cu participanți din mai multe județe din țară.

– Pandelie Estera Ionela, în vârstă de 14 ani și Munteanu Florina Laura, în vârstă de 16 ani, sunt instituționalizate la C.T.F. ,,Casa Noastrăˮ Pitești și sunt eleve în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială ,,George Topârceanuˮ din  Mioveni, respectiv Savu Elena Andreea, în vârstă de 16 ani, și și Ilie Andreea Monica, în vârstă de 19 ani, instituționalizate la C.T.F. ,,Casa Noastrăˮ Pitești, eleve în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Cele patru fete sunt înscrise la Clubul C.S. Dacia Mioveni – secție sportivă oină. În anul 2019, aceastea au obținut numeroase premii: locul II la Cupa Gimnaziadei, locul I la Cupa Someșană la Câșeiu, cu lotul de junioare; locul I la Campionatul Național de Oină pe plajă, organizat la Mamaia, jud. Constanța, categoria junioare; locul I la Campionatul Cupa României de la Horia, jud. Constanța, atât la categoria junioare, cât și la categoria senioare; locul I, la Campionatul Național de Oină în sală – Baia Mare, jud. Maramureș, atât la categoria junioare, cât și la categoria senioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.