Un primar argeşean a fugit de la locul accidentului!

Poliţiştii Formaţiunii Rutiere Topoloveni fac cercetări după ce un primar argeşean a fugit de la locul accidentului. Evenimentul rutier s-a petrecut în comuna Călineşti, acolo unde edilul ar fi acroşat cu maşina un băieţel în vârstă de 10 ani. Copilul a reţinut numărul maşinii şi s-a dus cu  mama lui la Poliţia Călineşti unde au reclamat accidentul. 

„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Topoloveni, s-a stabilit că în ziua de 15 ianuarie 2020, pe raza localităţii Călineşti, un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din direcţia Călineşti spre Valea Corbului, ar fi acroşat un minor de 10 ani, care se deplasa pe marginea părţii carosabile, după care şi-ar fi continuat deplasarea, fiind identificat ulterior, pe raza aceleiaşi localităţi. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Minorul a fost rănit uşor, fiind transportat la spital, pentru efectuarea de investigaţii medicale”, declara Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.  ne

Este vorba de primarul comunei Beleţi-Negreşti, Dorin Cătănea. Ediul le-a spus poliţiştilor că nu şi-a dat seama că a lovit pe cineva, de aceea nu a oprit. Cu toate acestea pe numele său a fost întocmit dosar penal. „Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, a mai precizat Mădălina Epure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.