Ucis în bătaie, la 23 de ani! Unul dintre agresori a fost reținut!

Update-Marţi seară, Tribunalul Argeş a admis cererea procurorilor şi a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei bărbaţi. 

Update- Anchetatorii au reținut luni seara, la ora 22.00, alți doi bărbați, tatăl în vârstă de 53 ani și fratele, de 19 ani, ai celui care a ajuns in arest ceva mai devreme. Tânărul de 19 ani, este acuzat si de conducere fără permis a unui autovehicul neînmatriculat.

Scandalul din comuna Popești a avut urmări grave! Tânărul de 23 de ani, a fost ucis în bătaie! Acesta a decedat luni seara, la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

 

Ucis în bătaie, la 23 de ani! Răducu N., din comuna Popești a decedat la Secția Anestezie și Terapie Intensivă, luni seară, după aproximativ 20 de ore.  Tânărul a ajuns în stare critică după ce, în timpul unei încăierări, a fost lovit cu uluca în cap.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș au audiat mai multe persoane începând de duminică de la miezul nopții.

Luni seară, la ora la care victima a decedat, audierile nu se încheiaseră. Unul dintre agresori a fost reținut. Anchetatorii îi vizează acum, pe fratele și pe tatăl celui reținut. Nu este exclus ca și cei doi să ajungă în arest.

Citeşte ştirea aici: https://realitateadearges.net/tanar-in-coma-dupa-ce-a-fost-batut-cu-uluca-la-popesti/

Duminică seara Răducu N. s-a dus în satul Slobozia Trăsnitu împreună cu trei prieteni. S-a întâlnit acolo cu doi frați de 19 ani, respectiv 24 de ani. Pe fondul unui conflict mai vechi s-au luat la ceartă. Frații și-au chemat în ajutor tatăl. A urmat o încăierare în timpul căreia victima a fost lovită în cap cu o ulucă ruptă dintr-un gard. A ajuns la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică în stare critică.