Transporta lemne ilegal, fără permis de conducere

Un bărbat din Sălătrucu transporta lemne ilegal, fără permis de conducere. Pe numele acestuia s-a întocmit un dosar penal.

Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni l-au depistat pe C.F.G., de 36 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere. Totodată, cel în cauză nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport pentru materialul lemnos transportat. Față de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei. A fost dispusă şi măsura complementară a confiscării cantităţii de 2 metri cubi material lemnos, care a fost predat Ocolului Silvic Şuici.

De asemenea, a fost dispusă şi măsura confiscării autoutilitarei folosită la săvârşirea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.