RESTRIȚII DE CIRCULAȚIE PE TRANSFĂGĂRĂȘAN PENTRU FILMĂRI ARTISTICE

Nervii șoferilor vor fi puși la încercare. Astăzi și mâine, pe DN7 C Transfăgărășan vor fi restricții de circulație.

Astăzi și mâine, pe DN7 C Transfăgărășan, între Cabana Capra și Bâlea Lac, vor fi restricții de circulație din cauza unor filmări pentru un lungmetraj artistic. Filmările vor începe de la ora 7:30 și se vor încheia la ora 15:30, afectând sectoarele de drum cuprinse între km110+500 și km116+808.

Transfăgărășanul, drum apreciat de șoferi ca variantă la Valea Oltului, va fi afectat de aceste restricții temporare pentru realizarea unui material videografic. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că intervalele de filmare vor dura până la 15 minute, urmate de pauze de cel puțin 20 de minute pentru tranzitarea autovehiculelor în trafic.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.