O experiență regală la Peleș și în minunata Mănăstire Sinaia, încărcată de istorie și frumusețe.
Dornici de răcoare, de a petrece timp împreună și de a respira istorie, noi, cei din familia „Jurnalului de Argeș” am pornit, în primele zile ale lui septembrie, spre o nouă destinație, și anume spre Sinaia, perla Carpaților de pe Valea Prahovei. Acolo unde Carol I, viitorul rege al României, fascinat de frumusețea locurilor, hotărăște construirea unui castel pentru familia regală, motiv pentru care vinde o moșie din Germania ca să poată plăti costurile terenului și ridicării edificiului. Evident că ne-am îndreptat spre semețul castel de pe Piatra Arsă, sub privirile regelui Carol, care îmbrățișează valea și pe vizitatori, așa cum odinioară își primea suitele și personajele-cheie ale vremurilor apuse.
Peleșul, aducând aminte de un castel bavarez, era și în acea joi, de 5 septembrie, încă fierbinte, ținta a nenumărați turiști care vorbeau în multe dintre limbile pământului și își făceau selfie prin grădinile gândite de cei mai buni arhitecți peisagiști ai timpurilor, bogate în statui de marmură în stil italian, coloane și fântâni, acolo unde statuia reginei Elisabeta, Carmen Sylva, tronează la fel de impunătoare ca și cea a soțului ei, undeva în lateral. Castelul, în spatele lor, este acoperit de schele din cauza lucrărilor de intervenție.
Am pătruns în holul de onoare, copleșiți de impozanța celei mai importante încăperi și de dantelăria lambriurilor din lemn de nuc. Ne oprim și noi pentru fotografii încercând să prindem clipa. Parcă și ceilalți turiști sunt vrăjiți de interiorul unde s-au filmat atâtea pelicule celebre, pentru că nu se mai aude decât glasul ghizilor, care, în limba engleză, se străduiesc să ofere cele mai interesante informații grupurilor.
La nivelul superior avem parte de ghidajul profesionist al unei doamne de la muzeu, care știe absolut totul. Ne atrage biblioteca plină de cărți rare, având coperte din piele și fiind gravate cu litere de aur, dar și ușa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărți, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale castelului. Sunt frumoase sălile de arme, sala de muzică a reginei Elisabeta, dormitorul regal, candelabrele din cristal de Boemia, oglinzile cu detalii sculptate, tablourile ca desprinse din realitate și vitraliile cu domni și domnițe.
Oricât de copleșitor este un tur al castelului, nu ai cum să obosești, nu ai timp să te plictisești. Vezi tot, până la ultima suflare. Și, ca să ne tragem sufletul, după ce ieșim așa, amețiți de frumos, ne oprim un timp să savurăm fructele de pădure – poate și de.. Lidl… – vândute în mici coșulețe de răchită și apoi intrăm într-o altă mică bijuterie regală – Pelișorul.
Conceput ca reședință pentru principele Ferdinand, moștenitorul coroanei regelui Carol, și pentru soția sa, principesa Maria, are amprenta celei care avea să fie cea mai iubită regină a României. Chiar și ei i se părea Peleșul prea copleșitor… Așa că este mai modern, mai vesel, mai potrivit pentru Ferdinand, pentru Maria și cei șase copii ai lor. Este, de altfel, ca și castelul de la Balcic, un loc de „pelerinaj” pentru cei fascinați de personalitatea reginei Maria.
Un tur mai lejer însă, după care ne răcorim pe aleile cu umbră deasă a copacilor seculari. Ce bine că sunt regali! Mâncăm tradițional la una dintre terasele din centrul stațiunii și prindem puteri pentru încă o vizită în care să ne încărcăm și spiritul, la Mănăstirea Sinaia, edificată tot în stil brâncovenesc, cu tabloul votiv al lui Cantacuzino pictat de Pîrvu Mutu, zugravul.
Ajungem tocmai la vecernie, motiv pentru care nu putem decât să îl salutăm pe părintele stareț, Macarie Bogus. Arhimandritul îl salută, prin noi, pe arhiepiscopul nostru; Calinic Argeșeanul a fost stareţ al Mănăstirii Sinaia între 1977-1981 şi tot aici hirotesit arhimandrit. Intră, grăbit, la slujbă și îl urmăm, în spațiul care respiră har și dumnezeire.
Afară, frumoasele flori la fel de bine îngrijite de călugări, cum sunt și cele de la mănăstirile de maici, își pleacă la apus capetele, tot a rugă. Iar în spate, în curtea bisericii vechi, își doarme somnul de veci, în cavoul lui, Tache Ionescu, prim-ministru al României din perioada Primului Război Mondial, care a avut un rol foarte important în înfăptuirea Marii Uniri.
Fiind bolnav, el s-a vindecat la Mănăstirea Sinaia, lăsând prin testament dorința de a fi îngropat după moarte la mănăstirea unde se însănătoșise. Citim, tot acolo, că, până la urmă, a murit în urma unei intoxicații cu stridii, la Napoli.
Și o ultimă cugetare, înainte de întoarcerea la cotidian: măcar a murit după ce a mâncat stridii, nu din cauza stresului, cum se moare astăzi.
Sursa: Realitatea de Arges