FOTBAL: ADRIAN MUTU ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU CLUBUL PETROLUL PLOIEȘTI

FOTBAL: ADRIAN MUTU ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU CLUBUL PETROLUL PLOIEȘTI
Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal
Raporturile contractuale dintre echipa de fotbal Petrolul Ploiești și antrenorul Adrian Mutu au încetat, luni, decizia survenind prin acordul ambelor părți, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei ploieștene la începutul acestui an, încheindu-și mandatul după zece partide oficiale.
Componența noului staff tehnic al Petrolului va fi stabilită și comunicată în perioada imediat următoare, a precizat clubul.
Mutu semnase un contract valabil până la finalul stagiunii 2025-2026.
Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, naționala U21 a României, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftci Baku, CFR Cluj. A participat cu echipa națională U21 la turneul final al Campionatului European de tineret din 2021.
Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieștene pe turcul Mehmet Topal, care a lăsat formația pe locul al șaselea după 21 de etape, cu 31 de puncte.
Petrolul a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 40 de puncte, iar în prima etapă din play-out a pierdut acasă cu FC Botoșani (0-2).
AGERPRES
Citește și:
- 13:58 - Gică Hagi se întoarce la echipa națională: „Regele” a fost anunțat oficial ca noul selecționer al României: „Era normal să ajungem la el”
- 11:59 - Pancu cere întăriri masive pentru a rămâne la CFR
- 09:40 - Mirel Rădoi, aproape de plecarea de la FCSB. Gaziantep îl vrea în conducerea tehnică
- 08:26 - Fotbal: Universitatea Craiova - Rapid București 1-0, în play-off-ul Superligii
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














