Bela Karolyi a fost antrenorul Nadiei Comăneci
Tehnicianul a pregătit-o pe campioana Nadia Comăneci, cu care a obţinut la Montreal, în 1976, prima notă de 10 din istoria gimnasticii.
Legendarul antrenor de gimnastică Bela Karolyi a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani.
Cauza decesului nu a fost dezvăluită, dar starea de sănătate a acestuia devenise tot precară în ultimii ani, amintește Radio România Actualități.
Bela Karoly a fost antrenorul Nadiei Comăneci, cu care a obţinut la Montreal, în 1976, prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice.
Antrenorul a intrat în dizgraţia regimului comunist român după ce a criticat arbitrajul de la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980
Un an mai târziu, el a fugit în Statele Unite, unde, în cele din urmă, a devenit antrenor pentru mai multe gimnaste americane, devenite campioane olimpice sau mondiale.
Bela Karoly şi soţia sa s-au retras apoi din atenţia publicului, după o serie de acuzaţii legate de metodele brutale pe care le folosea la antrenamente.
"Un mare impact şi o mare influenţă asupra mea, odihneşte-te în pace Bela Karoly", a scris Nadia Comăneci pe Facebook într-un mesaj de adio.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
- 17:23 - Patrick Mouratoglou, despre revenirea Serenei Williams: „Nu se întoarce pentru a fi o jucătoare mediocră”
- 15:34 - Radu Drăgușin ar putea pleca de la Tottenham. Concluzia presei britanice
- 08:43 - Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al șaselea titlu consecutiv de campioană a României
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News















