ECHIPA DE HANDBAL FEMININ A FEFS UOC CONSTANȚA, CAMPIONĂ EUROPEANĂ UNIVERSITARĂ

ECHIPA DE HANDBAL FEMININ A FEFS UOC CONSTANȚA, CAMPIONĂ EUROPEANĂ UNIVERSITARĂ
Echipa de handbal feminin a FEFS UOC Constanța a câștigat finala Jocurilor Europene Universitare la Debrecen.
Echipa de handbal feminin a FEFS UOC Constanța a câștigat finala Jocurilor Europene Universitare la Debrecen.
Echipa de handbal feminin a Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat, miercuri, 24 iulie 2024, finala Jocurilor Europene Universitare, desfășurate la Debrecen, în Ungaria, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
“Avem fete de aur, antrenori de aur! O zi minunată în care am atins din nou cerul cu mâna! O performanță incredibilă, al doilea an consecutiv Campioni Europeni la handbal feminin! Sufletește am fost alături de ei, urmărind și trăind cu emoții întregul lor parcurs sportiv din cadrul acestei întreceri studențești, de care suntem extrem de mândri! Este vorba despre niște oameni minunați, dedicați, niște fete extraordinare, care au obținut cinci victorii din șase meciuri! Ne-am ridicat de la pământ după înfrângere, am fost conduși în finală la pauză, am suferit, dar spiritul de luptă, caracterul, valoarea, curajul și bunul Dumnezeu, ne-au făcut să ieșim din nou campioni europeni. Suntem mândri de sportivele noastre și de determinarea cu care au jucat fiecare meci. Fiecare sportivă din echipă a contribuit la obţinerea acestui succes, iar câștigarea medaliei de aur este o performanță la care am visat împreună. Este greu să descriem în cuvinte bucuria imensă pe care ne-au provocat-o, le mulțumim, îi apreciem și ne vom aminti mereu de trăirile minunate pe care ni le-au provocat! Respect și felicitări minunatelor fete și celor doi profesori valoroși, Florin Cazan și Adrian Georgescu”, precizează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul FEFS.
Echipa UOC a fost coordonată de conf. univ. dr. Florin Cazan și de conf. univ. dr. Adrian Georgescu. Din lotul Universității Ovidius din Constanța au făcut parte: Ana Maria Micu, Andreea Bianca Mici, Ana Maria Lopătaru, Iasmina Ichim, Daniela Corban, Adelina Iordache, Ștefania Epureanu, Maria Tanc, Iulia Sava, Alexandra Perianu, Ștefania Gheorghe, Alexandra Maria Pop, Maria Mezei și Diana Șamanț, arată sursa citată.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
- 17:03 - Anchetă la București: psiholog acuzat de comportament sexual inadecvat față de paciente
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News






_fa0439aeae.webp)



