NOI REGULI PRIVIND RETRAGEREA PERMISELOR DE CONDUCERE ÎN CAZ DE CONSUM DE DROGURI

NOI REGULI PRIVIND RETRAGEREA PERMISELOR DE CONDUCERE ÎN CAZ DE CONSUM DE DROGURI
Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, anunță modificări privind permisele de conducere în caz de teste pozitive la droguri.
Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, anunță modificări privind permisele de conducere în caz de teste pozitive la droguri.
Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care șoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanțe interzise nu sunt gata în 72 de ore să-și primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor, transmite Agerpres.
„În ședința Guvernului de astăzi, condusă de premierul României, (...) acesta ne-a solicitat un mecanism, o soluție, astfel încât, în 72 de ore de la momentul recoltării probelor biologice sau testului inițial în stradă care a ieșit pozitiv și ulterior s-a procedat la recoltarea probelor biologice, să avem un răspuns. Până la următoarea ședință de guvern analizăm și vom reglementa, vom vedea sub ce formă ca și act normativ”, a spus Despescu la Digi24.
El a explicat că, după ce conducătorul auto este oprit în stradă și supus testului de consum de droguri, iar rezultatul a ieșit pozitiv, acesta este condus la o unitate medicală, autorizată, pentru prelevarea de probe. Dacă refuză, este condus, de asemenea, de echipajul de poliție la aceleași unități medicale unde se recoltează probe biologice.
„Din acel moment, în 72 de ore, conducătorul auto trebuie să aibă un răspuns de la autorități. În acele 72 de ore, și dacă a ieșit la aparat pozitiv, și dacă refuză, se procedează la retragerea permisului de conducere ca măsură administrativă de înlăturare a unui pericol imediat, până la obținerea rezultatului – fără dosar penal. Dacă rezultatul nu vine în 72 de ore, domnul premier a solicitat act normativ, ca după acest interval de timp să i se restituie permisul de conducere, procedura merge mai departe. Dacă rezultatul la probele biologice care vin după 72 de ore este pozitiv, se va întocmi dosar penal pentru conducere sub influența produselor interzise”, a afirmat Despescu.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 13:56 - Kelemen Hunor avertizează asupra colapsului social: „Suntem la limită, prăpastia dintre bogați și săraci este uriașă”
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News




_e32ebcad9a.webp)






