Social· 2 min citire

Cea de-a V-a Ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor Mioveni

26 iul. 2024, 08:34
Actualizat: 26 iul. 2024, 08:34
Cea de-a V-a Ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor Mioveni

Cea de-a V-a Ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor Mioveni

Articol scris de Realitatea de Arges

Festivalul-Concurs Național de Folclor Mioveni adună ansamblurile folclorice reprezentative pentru județele din țară.

Festivalul-Concurs Național de Folclor Mioveni adună ansamblurile folclorice reprezentative pentru județele din țară.

În perioada 2-4 august va avea loc cea de-a V-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor Mioveni. Orașul Mioveni va fi gazdă pentru aproximativ 300 de dansatori, membri ai ansamblurilor folclorice reprezentative pentru județele Tulcea, Sălaj, Satu Mare, Botoșani, Maramureș, Bihor și Olt.

Festivalul va debuta vineri, 2 august, cu tradiționala paradă a portului popular. Publicul este invitat să intre în contact cu tradițiile, obiceiurile, muzica și coregrafiile ansamblurilor folclorice participante la ediția din acest an. În cele 3 seri de spectacol, toate ansamblurile vor urca pe scena festivalului și vor încânta publicul cu minunatele costume populare, dar și cu muzica și dansurile specifice fiecărei zone.

Ansamblul Folcloric Atelierul de Joc Popular din Zalău, Ansamblul Folcloric Altițe Dobrogene din Jijila, Ansamblul Folcloric Cetatea Codrului din Ardud, Ansamblul Folcloric Codrulețul din Vorona, Ansamblul Folcloric Cosăul din Budești, Ansamblul Folcloric Floarea Barcăului din Marghita, Ansamblul Folcloric Heracleea din Enisala, Ansamblul Folcloric Plai de Dor din Șerbănești sunt cele 8 ansambluri folclorice participante. Alături de aceste ansamblururi, artiști precum Gabriel Treteag, Constantin Enceanu și Maria Dragomiroiu, alături de Taraful Cornel Bucuroiu, vor oferi momente speciale în cadrul evenimentului.

Juriul format din Elise Stan, Ileana Vieru, Doina Ișfănoni, Elena Iagăr și Florian Teodorescu, sub președinția Elisei Stan, împreună cu prezentatoarea Iuliana Tudor, va contribui la desemnarea câștigătorilor. Organizat de Centrul Cultural Mioveni împreună cu Primăria și Consiliul Local Mioveni, Festivalul-Concurs Național de Folclor Mioveni reprezintă un eveniment de tradiție și cultură încântător pentru iubitorii folclorului din întreaga țară.


Sursa: Realitatea de Arges

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Social