FC ARGEȘ ÎNCEPE CU DREPTUL SERIA DE MECIURI DE VERIFICARE ÎN SLOVENIA

FC ARGEȘ ÎNCEPE CU DREPTUL SERIA DE MECIURI DE VERIFICARE ÎN SLOVENIA
FC Argeș a debutat victorios în seria de meciuri de verificare din Slovenia, învingând ND Ilirija 1911 cu 2-0.
FC Argeș a debutat victorios în seria de meciuri de verificare din Slovenia, învingând ND Ilirija 1911 cu 2-0.
FC Argeș a început cu dreptul seria de meciuri de verificare programate în cantonamentul din Slovenia, în stațiunea montană Rogla. Miercuri, 10 iulie, alb-violeții i-au învins cu 2-0 pe slovenii de la ND Ilirija 1911 (club din liga secundă).
Potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook a clubului piteștean, ambele goluri au fost marcate de Robert Moldoveanu, în prima repriză. În minutul 11, atacantul a deschis scorul cu o scăriță de efect, iar 10 minute mai târziu a făcut dubla cu un șut imparabil din afara careului, la colțul lung.
„Am marcat două goluri frumoase. Mă bucur că am ajutat echipa să câștigăm, sper s-o fac și în campionat la fel de bine. E normal să ne simțim obosiți, fiindcă acum e o perioadă de acumulare și trebuie să ne încărcăm bateriile pentru începutul de campionat și s-o ținem până la final la fel. (…) Rog toți suporterii să vină să ne susțină la fiecare meci” – a spus Robert Moldoveanu, într-un scurt interviu postat pe pagina de Facebook a Fotbal Club Argeș Pitești.
„A fost un test foarte bun, în care am încercat să acumulăm atât tactic, cât și fizic. Am încercat să punem în practică tot ce ni se arată la antrenamente. Din punctul meu de vedere, a fost un meci reușit și ne bucurăm că am câștigat” – a declarat, la rându-i, căpitanul Andrei Tofan.
Conform sursei citate, primul „unsprezece” aliniat de antrenorul Nicolae Dică a avut următoarea componență: Cătălin Straton, Andrei Tofan, Mario Tudose, Esteban Obiang, Marius Briceag, Kevin Doukoure, Isaac Nortey, Petrișor Petrescu, Patrick Dulcea, Yanis Pîrvu, Robert Moldoveanu.
Rezerve: Denis Oncescu, Florin Borța, Rareș Butnărașu, Costin Ghiocel, Ionuț Rădescu, Marco Dică, Alexandru Dinoci, Raul Ailenei, Mario Mitoi, Andrei Dima, Andrei Stoica.
(Sursa foto: Fotbal Club Argeș Pitești)
În acest stagiu extern de pregătire centralizată, alb-violeţii au programate zilnic câte două antrenamente, plus încă trei meciuri de verificare: cu HNK Gorica (Croaţia), NK Varaždin (Croaţia) şi cu NK Kety Emmi & Impol Bistrica (Slovenia).
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 13:56 - Kelemen Hunor avertizează asupra colapsului social: „Suntem la limită, prăpastia dintre bogați și săraci este uriașă”
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News




_e32ebcad9a.webp)






