SIMPOZIONUL INTERNȚIONAL DE SCULPTURĂ „GHEORGHE ILIESCU-CĂLINEȘTI”

Simpozionul de sculptură din Parcul Ștrand: detalii din culisele organizării și inspirația artiștilor internaționali.

În luna iulie, pe caniculă, în Parcul Ștrand s-a desfășurat, într-o vreme, Simpozionul internațional de sculptură „Gheorghe Iliescu-Călinești”. Iată, succint, povestea, din interior, a unei ediții. Pentru a înțelege, m-am introdus și pe mine în poveste. Astfel, pregătirile pentru cea de-a cincea ediție, din 2005, a Simpozionului internațional de sculptură au început din toamna lui 2004. Cum s-a lucrat pe banii Consiliului Local Pitești (600 milioane vechi), a fost nevoie, mai întâi, de prinderea în bugetul local a acestei frumoase inițiative. Am avut nevoie, apoi, de aprobarea a tot felul de ,,hârtii’’ extrem de utile, începând cu regulamentul de organizare, cu stabilirea unui grup de lucru (coordonat de dr. Liliana Gagiu, viceprimar) și devizul estimativ și terminând cu referatele pentru acordarea premiilor în bani. Am purtat o asiduă corespondență pe net cu 15 sculptori străini. Am stabilit (cu sculptorul Vasile Rizeanu, consilier artistic) participanții. Au urmat licitațiile pentru marmură, cazare și masă, procurarea unui cort militar (de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, prin Consiliul Județean), obținerea unor sponsorizări, punerea la punct a programului de colaborare cu A.D.P. (dar tot l-am deranjat zilnic pe directorul Doru Iliescu pentru punerea la dispoziție a unei macarale pentru rotirea bucăților de marmură de două tone). I-am luat de la aeroportul Otopeni pe doi sculptori străini, ceilalți venind singuri la Pitești. După deschiderea oficială de la Primăria Pitești a simpozionului, dată fiind durata relativ scurtă de desfășurare (16 zile) și teama permanentă de ploaie (și, Doamne, cât m-am rugat să nu plouă; și n-a plouat deloc în interval!), sculptorii s-au putut apuca de lucru. Ce mai, am fost, împreună cu Ioan Udeanu, contabilul meu șef, permanent la dispoziția artiștilor, ca nu cumva să le lipsească ceva. Ei veneau cu talentul și experiența lor (internațională, fiecare sculptor având la activ o serie de participări la alte simpozioane), noi trebuia să le asigurăm condițiile de creație, mai ales că se muncea de la 9.00 până la ora 21.00 (la prânz îi duceam cu un microbuz la masă). Avea nevoie tânărul și energicul Genti Tavanxhiu de un baros de 5 kg, alergam să i-l cumpărăm! Au simțit nevoia de discuri mai bune Andrei Marina și Dobrin Dobrevski, am luat măsuri! A primit Dominika Griesgraber un colet din Polonia, am fost în vamă după el! Dorea Genti să-și gătească seara melci, îl însoțeam la supermarket. Au dorit Dominika și Dobrin să viziteze Muzeul Golești, am fost martorii entuziasmului lor (de altfel, duminicile le-am asigurat mici excursii, nu doar la o cabană din Pădurea Trivale, aparținând proprietarului hotelului, ci și la Biserica Domnească și Mânăstirea Curtea de Argeș, la cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari, la Barajul Vidraru și Cabana Cumpăna). Printre ,,picături’’, când își trăgeau puțin sufletul (din pricina caniculei și a prafului), am discutat despre lucrările și opera lor, despre concepția lor artistică, ne-am apropiat sufletește. I-am dus prin oraș să vadă celelalte lucrări, realizate la edițiile anterioare (au fost impresionați îndeosebi de forța expresivă a „Nodului generațiilor”, de Gheorghe Iliescu-Călinești), i-am pus în relație cu presa locală și nu numai – peste 30 de articole și interviuri, emisiuni radio și tv).Am fost plăcut impresionat să constat că toți sculptorii străini știau foarte multe despre Constantin Brâncuși – bulgarul se și revendică din opera gorjeanului, iar Dominika nu a plecat din țară decât după ce a vizitat Târgu-Jiul, ca și despre Ovidiu Maitec și Gheorghe Iliescu-Călinești (la anul sigur vom organiza și o masă rotundă dedicată operei acestuia din urmă, abia la vernisaj, vai, mi-a venit ideea!). În plus, bulgarul avea cunoștințe vaste despre cultura română (de la Eliade și Eugen Ionescu până la Ana Blandiana și naistul Gheorghe Zamfir).

Sursa: Realitatea de Arges