Înscrieri pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile oferite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală

Înscrieri pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile oferite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală
Orice persoană cu vârsta până în 40 de ani poate fi eligibilă, dacă întrunește cerințele
Înscrieri pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile oferite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Orice persoană cu vârsta până în 40 de ani poate fi eligibilă, dacă întrunește cerințele.
Persoanele interesate pot consulta Ghidul Solicitantului aferent submăsurilor 6.1, 6.2, 6.3, 6.4 din sesiunea 2021.
Conform Ghidului Solicitantului, submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, are drept scop, pe lângă „instalarea pentru prima dată a tinerilor fermieri, ca șefi/manageri ai unei exploatații agricole”, încurajarea tinerilor de a se stabili în mediul rural, fapt care va „crea un efect pozitiv asupra economiei naționale”.
Tânărul fermier „se instalează ca unic șef al exploatației agricole”.
Orice persoană cu vârsta până în 40 de ani poate fi eligibilă, dacă întrunește cerințele și poate fi considerată un tânăr fermier.
În ceea ce privește micii întreprinzători din mediul rural, Ghidul Solicitantului, submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” oferă un model consultativ pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile oferite prin PNDR.
Sprijinul este disponibil pentru solicitanții încadrați în categoriile de microîntreprinderi, „care au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei”, și întreprinderi mici, „care au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei”.
Acestea pot fi activități de producție, meșteșugărești, turistice sau diferite servicii, precum medicale sau juridice.
Persoanele interesate sunt îndrumate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale să elaboreze proiectele, în urma variantelor oficiale publicate.
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 14:53 - Haos pe Autostrada București - Pitești. Lucrările de reabilitare blochează parțial A1
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News









