Tineri răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina la Curtea de Argeş

Tineri răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina la Curtea de Argeş
Din cauza vitezei a ajuns în şanţ
Doi tineri răniţi în accident au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu maşina la Curtea de Argeş. Şoferul, în vârstă de 27 de ani, a suferit fracturi la ambele picioare. Din primele cercetări reiese că cel de la volan avea viteză.
Bărbatul de 27 de ani, din comuna Ludeşti, judeâul Dâmboviţa, se deplasa pe strada Râmnicu Vâlcea, spre Tigveni. Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, intrând în coliziune cu un cap de pod de pe partea dreapta, în sensul său de deplasare, după care a intrat în şantul de pe aceeaşi parte.În urma evenimentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, având fracturi de membre inferioare, iar pasagera care ocupa locul din faţă, o tânără de 25 de ani, din Tigveni, a fost transportată la o unitatea medicală, cu diagnosticul de traumatism toraco-lombar şi contuzie cervicală.Al treilea ocupant, care se afla pe bancheta spate, minor de 17 ani, nu a suferit vătămari.În cauza a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














