Tânăr din Dâmbovița, trimis în judecată! A spart mai multe locuințe în Pitești

Spargea apartamente la parter in Pitesti
Un tânăr din Dâmbovița este acuzat că a intrat prin efracție în 5 locuințe și în sediul unei firme din Pitești. Bărbatul urmează să fie trimis în judecată.
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal. Un tânăr de 22 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt calificat.Bărbatul forţa geamurile din termopan şi intra. În acest fel a spart 5 apartamente şi o societate comercială. În toamna anului trecut, poliţiştii argeșeni au identificat spărgătorul. Au efectuat o percheziţie acasă la acesta, în Dâmboviţa, găsind o parte dintre bunurile sustrase. Când a aflat că poliţiştii sunt pe urmele sale, a fugit în străinătate. Cum s-a întors, a ajuns în arest!Polițiștii au stabilit că: „în perioada iulie – septembrie 2018, I.G.G., de 22 de ani, din Ludești, județul Dâmbovița, ar fi pătruns prin efracție în cinci locuințe și în sediul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Pitești, de unde ar fi sustras diverse bunuri”.Din fericire, prejudiciul, estimat la aproximativ 20.000 de lei, a fost recuperat aproape în totalitate și restituit persoanelor vătămate.Pe 7 ianuarie 2019, tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, iar în ziua următoare instanța a dispus arestarea preventivă.Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de terminare a umăririi penale și trimitere în judecată.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:40 - Sfințirea Troiței Spirea Veche în curtea Senatului. Act de reparație morală de sărbătoarea Sfântului Mucenic Ioan Valahul
- 07:58 - Barometru rapid INSOMAR: cum văd românii securitatea, stabilitatea politică și leadershipul, înaintea Summitului B9
- 21:25 - Noul Guvern de la Budapesta verifică banii trimiși maghiarilor din România! Se anunță audituri și anchete
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














