Trafic restricționat pe mai multe artere rutiere din județul Vâlcea, pentru efectuarea unor lucrări.
Zone aflate sub incidența restricțiilor
- DN 64 Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, pe raza localităților Râureni – Troian, se lucrează la frezare și asfaltare între orele 07:00 - 18:00 (trafic pe 3 din cele 4 benzi prevăzute), iar pe raza localității Băbeni se circulă pe un fir alternativ, pentru efectuarea lucrărilor de completare acostamente;
- DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, pe raza localității Milcoiu, se efectuează reparații asfaltice între orele 05:30 - 15:30, circulația desfășurându-se pe un fir, dirijată de piloți de trafic;
- DN 7CC (centura Călimănești), se execută reparații asfaltice între orele 05:30 - 15:30, circulația desfășurându-se pe un fir, dirijată de piloți de trafic.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona lucrărilor la partea carosabilă.