Pompierii atrag atenția cetăţenilor asupra situațiilor în care se poate evita producerea unor incendii în această perioadă

Pompierii atrag atenția cetăţenilor asupra situațiilor în care se poate evita producerea unor incendii în această perioadă
Câteva dintre cauzele de izbucnire a incendiilor sunt locurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării
Nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor poate conduce la producerea celor mai multe situații de urgență de acest fel în proximitatea fondului forestier. Mai ales în această perioadă, când tot mai multe persoane îşi petrec timpul în aer liber.
Câteva dintre cauzele de izbucnire a incendiilor sunt locurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării, jocul copiilor cu focul şi jarul sau scânteile purtate de vânt.
În vederea diminuării riscului de incendiu la fondul forestier şi evitării distrugerii unor bunuri din zonele împădurite sau zonele locuite sunt organizate activități de prevenire a incendiilor.
Acest lucru este realizat și de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Argeș, care anunță că va desfăşura activităţi de prevenire a incendiilor, în zonele de agrement amenajate / neamenajate din apropierea fondului silvic.
În acest final de săptămână peste 130 de salvatori argeșeni vor asigura intervenția la nevoie, pentru înlăturarea efectelor negative produse de eventuale incendii, accidente rutiere și alte situații de urgență.
Pompierii atrag atenția cetăţenilor asupra următoarelor situații ce pot evita producerea unor incendii în această perioadă:
– este interzis accesul autovehiculelor particulare pe drumurile forestiere, precum şi instalarea corturilor pentru cazare şi prepararea hranei în alte locuri decât cele special amenajate în acest sens;
– este interzis accesul cu focul deschis şi fumatul în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de aceasta;
– este interzisă aprinderea focului lângă frunze și ierburi uscate;
– este interzisă aprinderea focului pe timp de vânt;
– este interzisă folosirea focului deschis la distanţe mai mici de 40 de metri faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili);
– este interzisă aruncarea în pădure a resturilor de chibrituri, ţigară sau gunoaie.
Recomandări :
– supravegheaţi focul permanent! La final, stingeţi focul cu apă;
– ţineţi la îndemână un stingător şi vase cu apă pentru stingerea focului scăpat de sub control;
– dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
– supravegheaţi în permanenţă copiii pe durata folosirii focului;
– anunţaţi la Numărul Unic de Urgenţă 112 orice început de incendiu de pădure pe care îl observaţi.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

