O primire de neuitat pentru călătorii care aterizează azi la București. Muzică și dansuri populare în aerogara "Sosiri", de ziua Unirii Principatelor Române

O primire de neuitat pentru călătorii care aterizează azi la București. Muzică și dansuri populare în aerogara "Sosiri", de ziua Unirii Principatelor Române
Spectacol impresionant de muzică și dansuri populare, care va avea loc în aerogara ”Sosiri”
CNAB sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române într-un mod inedit și plin de tradiție. Cu ocazia a 165 de ani de la momentul istoric al Unirii, compania a pregătit un spectacol impresionant de muzică și dansuri populare, care va avea loc în aerogara ”Sosiri”.
Astfel, în timp ce călătorii sosesc la București, vor fi întâmpinați de o atmosferă vibrantă și autentică, prin intermediul reprezentațiilor artistice care redau frumusețea și diversitatea culturii populare românești. Dansurile și muzica vor încânta toți cei prezenți, aducând valențe artistice într-un context inedit și transformând aeroportul într-un veritabil ambasador al tradițiilor noastre.
Incepând cu orele 12:00, pasagerii prezenţi în aerogara "Sosiri" vor fi întâmpinaţi cu un spectacol de muzică şi dansuri populare oferit de Ansamblul Folcloric "Cununa Carpaţilor" al Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română".
Jurnaliștii Realitatea PLUS, emisiuni maraton de Ziua Unirii - Alexandra Păcuraru, 4 ore alături de protestatarii de la Afumați
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei şi şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010.
CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.
Traficul aerian înregistrat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, în 2023, a crescut cu 16,56% faţă de anul anterior, până la 14.698.845 de pasageri.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











